Sari la conținut

Împreună Schimbăm Vieți!

Fundația Leul Albastru lansează proiectul „Fii EROU în comunitatea ta!” cu sprijinul Fundației Orange

Fundația Leul Albastru a lansat un proiect, care se va desfășura în perioada iulie-decembrie 2023, menit să trezească spiritul civic în comunitatea argeșeană, finanțat de Fundația Orange. Proiectul ”Fii EROU în comunitatea ta!” are drept scop creșterea nivelului de competențe de acordare a primului ajutor și de auto-ajutorare în situații de urgență medicală prin organizarea cursurilor de prim ajutor pentru un grup de 200 de persoane cu vârsta de peste 14 ani de la Colegiul Național ”Ion C. Brătianu”, Colegiul Național ”Zinca Golescu”, Colegiul Național ”Alexandru Odobescu”, dar și din comunitățile rurale dezavantajate Bradu, Oarja și Căteasca.

Având în vedere faptul că primul ajutor acordat în situații critice până la sosirea echipajului specializat mărește considerabil șansele de supraviețuire în cazurile de stop cardio-respirator, dar mai puțin de 1% din populație știe să îl acorde, ne-am propus să facilităm accesul la cursuri de prim ajutor susținute de traineri acreditați. Proiectul constă în două etape – organizarea cursurilor de acordare a primului ajutor pentru cei 200 de participanți din medii liceale și medii defavorizate și a unor campanii de informare și conștientizare cu privire la ocrotirea sănătății ca drept fundamental, la necesitatea pregătirii unui rucsac de supraviețuire în caz de calamități (cutremure, inundații).

Cursurile de de prim ajutor presupun dobândirea cunoștințelor teoretice, dar și a abilităților practice necesare pentru a executa corect manevrele de resuscitare, întrucât cei care se înscriu la curs vor exersa manevrele sub îndrumarea trainerilor acreditați. Absolvenții cursului vor putea deveni voluntari, având posibilitatea de a interveni în situații de urgență medicală în spațiul public până la sosirea ambulanței.

Formarea tinerilor va veni în sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță, care este suprasolicitat, dar și al comunității, persoanelor din medii dezavantajate, unde accesul este de multe ori îngreunat. Astfel, proiectul încearcă soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele vulnerabile din mediul rural, prin creșterea accesului la serviciile de sănătate de urgență și a competențelor de acordare a primului ajutor.


Fundația Leul Albastru este o fundație înființată în anul 2011, având drept scop sprijinirea grupurilor vulnerabile prin oferirea gratuită de servicii sociale, educaționale și îndrumare medicală în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora. Susține optimizarea, promovarea și stimularea învățării pe tot parcursul vieții, în sensul că aceasta realizează activități de interes general și comunitar cu scopul continuării studiilor, a prevenirii abandonului școlar și a reducerii părăsirii timpurii a școlii.

 Fundația Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii, prin realizarea de proiecte de filantropie, menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundația Orange a investit 6 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere/sau de auz și în scopul integrării lor sociale.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații